Incercam sau ne opunem?

Sa zicem ca ti-ai gasit o motivatie personala, ai inceput sa inveti cum sa aduci si “norocul” de partea ta, totul pare ca merge conform planului. Dar ce te faci daca, dintr-o data, ceva se intampla si iti strica socotelile? Ceva la care nu te asteptai nici in ruptul capului, dar iata ca acum pare sa darame tot ce ai construit tu in jurul tau. Vine si iti tulbura mediul tau caldut in care psihicul tau isi gasea confortul necesar si asa de mult cautat.
Raspunsul e simplu: n-ai ce sa faci, te adaptezi! Asta daca vrei sa construiesti ceva.
Omul are tendinta sa se opuna si manifesta o rezistenta atat emotionala, cat si comportamentala.

Citeam undeva ca diferenta dintre om si animal este data de inteligenta pe care omul o are si o poate fructifica. Insa altundeva, pe baza acestui lucru, altcineva zicea ca diferenta de la animal la om si apoi de la un om la altul, o face capacitatea acelui “altul” de a se adapta diferitelor situatii.  Cica abia atunci se vede cu adevarat puterea noastra de a ne folosi potentialul cu care am fost mai mult sau mai putin inzestrati.

Hm, pare simplu.

Tot niste intelepti ai domeniului mai spun ca omul se naste asa cu tendinta de a se opune schimbarii. Asta pentru ca individul are instinctul de a se conserva – daca ii este bine asa, de ce sa vrea o schimbare? Pare logic. Dar uite, ca mai vin si schimbari care nu depind de tine si solutia este sa te adaptezi, pentru ca daca te opui, s-ar putea ca forta schimbarii sa fie mai mare decat dorinta ta de conservare.
Ai putea, in schimb, sa vezi ce tine de tine, ce poti face.
Vei constata ca, pentru o perioada, vei purta niste negocieri cu tine insuti – nu stii ce e bine, ce nu e bine, nu stii cum sa te mai evaluezi, la ce sa te mai raportezi.
Insa, din nou, capacitatea ta de a culege “din zbor” informatii din noul mediu si adaptarea la ce e nou vor face diferenta intre tine si cei care refuza, macar, sa incerce.

Tu in care categorie te incadrezi? 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *